© 2017 by Colegiul Economic Mangalia. Proudly created by Curcan Roxana with Wix.com

Colegiul Economic Mangalia a încheiat un contract de pregătire practică pentru domeniul Comerț cu un  agent economic important
de pe piața muncii

          La Colegiul Economic Mangalia, a avut loc marți, 12.12.2017 o întâlnire între reprezentanții REWE Romania (Penny Market) și un număr de aprox. 80 de elevi care își vor desfășura activitatea de instruire practică în unitatea existentă deja în Mangalia, urmând ca activitatea să se extindă și la viitorul magazin care se va deschide în luna februarie.

          Contractul de colaborare încheiat între unitatea noastră școlară și REWE România, se va derula în perioada semestrului al doilea, începând cu luna februarie, conform unui grafic stabilit de unitatea școlară.

          Evenimentul derulat la Colegiul Economic Mangalia a avut ca scop promovarea și cunoașterea companiei în care elevii vor face practică dar și motivarea acestora prin exemple de carieră dezvoltată în industrie. Elevii au primit materiale promoționale și produse marca proprie, activitatea fiind foarte apreciată de către participanți.

This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now