Târgul de toamnă al ofertelor educaţionale din ȋnvăţământul profesional şi dual "Ştiu să-mi aleg meseria"

Pe 15 octombrie, la Liceul Tehnologic ,,Ion Bănescu’’, Mangalia, a avut loc Târgul de toamnă al ofertelor educaţionale din ȋnvăţământul profesional şi dual din cadrul Săptămânii Europene a Competenţelor Profesionale 2019  ”Ştiu să-mi aleg meseria”, ediţia a V-a, 14-18 octombrie 2019, sub egida proiectului European Vocational Skills Week, având marca de calitate de ”Partener oficial al Săptămânii Europene a Competenţelor Profesionale 2019”.

Ȋn cadrul  acestor Târguri de meserii, la Mangalia au participat: Colegiul Economic Mangalia, Liceul Tehnologic ,,Ion Bănescu’’, Liceul Teoretic Negru Vodă.

 

Colegiul Economic Mangalia a organizat o serie de activităţi demonstrative, a invitat foşti absolvenţi din domeniul pregătirii, a implicat părinţii şi membrii comunităţii ȋn activităţi de informare şi promovare, specifice meseriei, a făcut cunoscute colaborările cu agenţii economici şi oportunităţile de colaborare cu noi parteneri educaţionali. Şcolile gimnazile  au fost incluse ȋn programul de vizitare, eşalonat pe ore, de către centrele organizatorice.

 

Elevii şi părinţii au beneficiat de consiliere pentru carieră şi de informaţii despre calificările profesionale preferate.

 

Colegiul Economic Mangalia oferă ȋn anul şcolar 2019-2020 următoarele calificări: Ospătar (chelner) vânzător ȋn unităţi de alimentaţie-28 de locuri, Bucătar-28 de locuri, Comerciant vânzător-28 de locuri.

Vizitatorii au fost ȋncântaţi, au obţinut informaţiile dorite, activitatea s-a dovedit de un real succes.

© 2017 by Colegiul Economic Mangalia. Proudly created by Curcan Roxana with Wix.com