© 2017 by Colegiul Economic Mangalia. Proudly created by Curcan Roxana with Wix.com

Colegiul Economic Mangalia se mândrește cu elevi talentați

Un astfel de elev talentat în domeniul poeziei este Filip Mihai-Viorel din clasa a XII-a A de la Colegiul Economic Mangalia, un elev care îmbină cu succes disciplinele economice cu pasiunea pentru  poezie, filozofie si arta fotografică.

Recent, poemele sale au fost incluse în Antologia de literatură constănțeană „Integritate”, aparută în noiembrie 2018, la Editura Anticus Press, la inițiativa Asociației Multiculturale „Anticus”. In anii de liceu el a  participat la concursuri școlare pe teme literare, sub coordonarea doamnei Nebie Amet, profesor de limba si literatura română, remarcandu-se de fiecare dată prin sensibilitate și talent literar.

 Întrebat ce reprezintă scrisul pentru el, Mihai Filip ne-a mărturisit:

„Am convingerea că scrisul este munca cea mai puțin zadarnică din câte există. Prin expresie convertim fascinanta și sacra lume în idei scrise, de aceea prefer scrisul. S-a spus că o imagine face cât o mie de cuvinte, dar nu prea s-a spus ca și un cuvânt poate face cât tot ce i se poate înfățișa privirii la un loc. Poezia este miracolul din fiecare om, deghizat în vers.”

Pentru tânărul poet, scrisul este o prelungire a lecturii, cealaltă mare pasiune a sa, poetii preferați fiind Lucian Blaga si Nichita Stănescu.

Așadar, pentru Mihai Filip, incursiunea în lumea poeziei  reprezintă o modalitate de cunoaștere și autocunoaștere, de căutare a sinelui dar și a adevărului:

   Adevărul, într-un colț, melancolic privea,

   Trăind din frumoase amintiri

   De când lumea-l iubea.

   Și-și spune în gând „Eu unei omeniri

   Nu pot să-i întorc spatele,

   Nu-i pot lăsa să viețuiască-n amăgiri.

                                                       (Apocalips lăuntric)

Îi dorim lui Mihai Filip mult succes în aventura sa poetică!

This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now